sâmbătă, 24 iulie 2021

De ce ne plac banii?

 

Se spune că banii nu ne pot oferi fericirea, dar ne pot consola atunci când nu suntem. Majoritatea sunt de părere că banii, într-o formă sau alta, mai mult sau mai puțin, oferă satisfacție, iar satisfacția duce la plăcere. Este adevărat că banii, oricât de mulți am avea, nu pot oferi fericirea supremă, sau cel puțin nu doar din bani poți obține acest sentiment pe care toți vrem să-l simțim, să ni-l atribuim. Banii reprezintă un subiect ce poate fi comentat la infinit, deoarece părerile au fost mereu împărțite și criticate.

 


Puterea te face fericit, iar acest site-ul nostru Thebiz.ro scoate bine acest lucru în evidență. Am început recent un nou proiect prin care vrem să promovăm afacerile și micile întreprinderi românești. Deasemenea, noi te ținem conectat la noutățile de peste zi din domeniile business și economic. Nu există business fără bani, dar există bani fără business. În urma unor interviuri publicate pe Thebiz.ro, în secțiunea specială, am reușit să aflăm informații interesante despre cum au luat naștere o parte dintre întreprinderile românești. Deși suntem, încă la început de drum, echipa din spatele acestui proiect îndrăzneț și de interes general își propune să scoată la lumină o parte dintre cele mai greu de înțeles subiecte, unul dintre acestea fiind chiar drumul banului în viețile noastre.

 

Cert este că acest domeniu este unul vast, iar dacă nu ai o pregătire antreprenorială, este greu să adopți o viziune critică. Majoritatea persoanelor la început de drum sau care activează de puțin timp în segmentul afacerilor sunt tentați să se lase influențați de alții cu experiență. Pentru a face lucrurile într-o manieră benefică strict pentru tine și pentru afacerea ta, trebuie să înveți să ai o viziune proprie despre rostul banilor și felul în care moneda circulă. În acest sens, prin noua inițiativă, echipa Thebiz.ro vrea să înțeleagă mai bine cum funcționează acest domeniu vast  și plin de urcușuri și coborâșuri, pentru că într-o afacere, dacă nu riți nu câștigi, iar pe de cealaltă parte, dacă riști, poți să pierzi tot peste noapte.

vineri, 2 iulie 2021

Servicii de certificarea afacerii foarte rapide

Ești în căutarea unei echipe cu care să poți colabora pentru a obține diverse certificate de tip ISO în cel mai scurt timp posibil? Ai nimerit în locul potrivit deoarece echipa IsoStandard vine în ajutorul tău cu servicii de consultanță în vederea unei certificări accesibile pentru toate tipurile de companii. De asemenea, ne ocupăm de tot ceea ce este necesar, astfel încât tu nu trebuie să depui eforturi prea mari în acest sens, ci să soliciți o oferă direct de pe site-ul nostru. Totodată, dispunem de cele mai bune prețuri pe care le poți regăsi pe piață la ora actuală, astfel încât să ai parte doar de avantaje. Echipa noastră te așteaptă cu cele mai bune soluții pentru tine, astfel că ne poți contacta atât prin telefon, cât și prin email sau pe site pentru a afla mai multe detalii.

 


Un proces foarte simplu

Iso Standard garantează cel mai scurt timp pentru implementarea sistemelor de management și pentru certificarea afacerilor, astfel încât aplicăm un proces foarte simplu de parcurs. Tot ceea ce trebuie să faci este să soliciți o ofertă direct pe site-ul nostru, de oriunde te-ai afla, iar un consultant din echipa noastră îți va prelua cererea și va analiza situația. În tot acest timp, echipa va începe să întocmească documentația specifică ISO și va stabili planurile de audit, iar consultanții vor realiza audituri de verificare și vor înainta documentația către organismul specific de certificare. Nu în ultimul rând, se vor emite certificatele dorite către beneficiar, răspunzând la nevoile solicitantului.

Cele mai bune prețuri

Dispunem de cele mai avantajoase costuri cu privire la serviciile pe care le oferim, astfel încât îți propunem să soliciți o ofertă rapid pentru a te orienta către o variantă potrivită. De asemenea, scopul nostru este de a obține certificări pentru afacerea ta, ca cele mai mici prețuri, dar și într-un timp scurt. 

Gamă de servicii complete

La Iso Standard vei regăsi game complete de servicii, cu referire la consultanța și auditul în implementarea sau evaluarea unui sistem de management organizațional și la consultanța ISO. Astfel că punem la dispoziția clienților noștri consultanță de acreditarea spitalelor CONAS, acreditarea laboratoarelor de analize medicale, consultanță pentru implementarea sistemului de control managerial intern conform OMFP, dar și consultanță în autorizarea și atestarea firmei ANRE. De asemenea, atunci când aducem în vedere serviciile de consultanță ISO, ne referim la implementarea sistemului de management al mediului, calității serviciilor, sănătății și securității, al securității cu privire la informațiile deținute, al securității alimentelor și cel pentru responsabilitatea socială.

Profită doar de beneficii

Atunci când vei apela la echipa noastră, vei putea profita doar de beneficii, astfel că personalul de la Iso Standard deține competențele necesare, dar și o experiență bogată în domeniu pentru a obține rezultate de succes.

luni, 7 iunie 2021

Antalya – orașul care face legătura între trecut și prezent

 Pentru cei care încă nu s-au decis unde ar putea petrece vacanța de anul acesta, un sejur în Antalya, de câteva zile, ar putea fi soluția ideală. Situat undeva între modern și tradițional sau între trecut și prezent, acesta este locația perfectă pentru cei care sunt mereu în căutarea a ceva nou. Cultura și civilizația de aici, mâncarea tradițională turcească și toate peisajele pe care pană acum le-ai văzut doar în filme sunt perfect pentru a te face să te îndrăgostești iremediabil de acest oraș. Clădirile și arhitectura au rezistat până astăzi și sunt un simbol al măreției și fascinației acestui popor, iar tu poți fi cel care le descoperă și le admiră într-o vacanță de câteva zile. Vei reuși să descoperi secretele unui fascinante ale unuia dintre cele mai longevive popoare existente și te vei bucura de acestea relaxându-te în adevăratul sens al cuvântului.

Termessos

Construit pe un platou situat la aproximativ 1000 de metri înălțime, undeva în jurul secolului al IV-lea, cetatea este, de fapt, un complex s-a creat în jurul unui teatru, a unei a piețe și a unui odeon, care datează tocmai din perioada romană. Aici veți putea să admirați un mausoleu, care a fost construit în aceeași perioadă și vă puteți bucura se imagini fantastice puse la dispoziție. Termessos este un important obiectiv istoric, deoarece în antichitate aceasta a fost una dintre puținele cetăți care au rezistat la asalturile lui Alexandru cel Mare.

Moscheea lui Pașa Camii sau Murad Pasha

Marele vizir Kuyucu Murad Pasha a decis în anul 1570, construirea unei moschei, care astăzi poartă numele Pașa Cami. Aceasta este formată dintr-o are o singură cupolă și se sprijină pe un cadru cu 10 colturi, iar interiorul său este bogat decorat cu gresie de Iznik, picturi murale și foarte multe coloane de marmură.

Aqualand Antalya 

Aqualand Antalya este poate cel mai fascinant loc în care să mergeți cu cei mici și în are să vă bucurați de frumusețile lumii marine. Vă veți putea bucura de câteva spectacole cu delfini sau lei de mare și balenele albe, și, de un parc acvatic cu tobogane de 100 m și căderi de apă, care va face atât deliciul tău, cât și al celor mici.

Cetatea Perge 

Dacă vei vrea să știi mai multe despre Antalya trebuie să faci o vizită la Cetatea Perge. Aceasta ascunde o istorie bogată în edificii precum antice precum agora, un stadion, teatrul antic, terme, străzi pavate si o bazilică bizantina. Este foarte important să poți să vizitezi această zonă dacă te afli în apropiere pentru că este locul perfect pentru cineva care este pasionat de ruine și trecut. Acesta a fost fondat în jurul anilor 1000 î.Hr. ar astăzi stau încă în picioare arcadele pe jumătate distruse.

Cate

vineri, 26 martie 2021

Vinuri rosii seci pe care merita sa le incerci

Daca esti in cautarea unor vinuri seci din struguri rosii care sa te incante in aceasta primavara atunci Crama Budureasca este pentru tine. Aceasta este bine cunoscuta pentru calitatea vinului rosu obtinut din strugurii cultivati aici, ce se bucura de conditiile ideale de sol, clima si altitudine. Impreuna cu maiestria oenologului si a podgorenilor, toate aceste detalii sunt necesare pentru a putea obtine vinuri de inalta calitate, atat din struguri autentici romanesti, cat si din soiuri cunoscute ce provin de peste hotare.

Feteasca Neagra din gama Origini este unul din vinurile de marca ale Cramei Budureasca pe care merita sa il incerci. Vita de vie aleasa pentru a da viata acestui vin este veche de peste 20 de ani, iar pentru ca radacinile sale se afla la mare adancime, atunci ofera materie prima pentru vinuri cu arome intense si potential mare de invechire. Se foloseste metoda ravac pentru obtinerea mustului, iar fermentatia are loc in cisterne din inox dotate cu sisteme speciale pentru recircularea pielitelor in masa vinului, toate acestea fiind necesare pentru atingerea structurii dorite si a unui plus de fructuozitate. Mai mult, pentru obtinerea taninurilor catifelate si a postgustului bogat, vinul a fost lasat la maturat in baricuri de stejar timp de un an.


Astfel, Feteasca Neagra din gama Origini este un vin rosu cu reflexii violacee, avand arome patrunzatoare de fructe de padure si condimente fine, ceea ce este specific pentru acest soi de struguri. Taninurile moi si corpolenta pun in valoare un gust intens de fructe rosii, aciditatea este buna, iar acest vin prezinta un mare potential de invechire in sticla. Vinul este versatil si poate fi asociat cu preparate culinare din carne de vita, berbec, vanat si in general este minunat alaturi de preparate din carne cu specific romanesc, mai ales cele picante.

Cabernet Sauvignon din gama Budureasca Clasic este un alt vin de exceptie. Soiul de struguri Cabernet Sauvignon este amplasat intr-o zona aleasa cu atentie, care se remarca prin microclimatul ideal pentru cresterea strugurilor negri. In fiecare an de recolta se obtine un vin bun, cu arome fructate, echilibru perfect si o structura complexa. Acest vin ne incanta prin culoarea sa rubinie, avand nasul vegetal si note intense de fructe de padure. Este corpolent, complex, echilibrat si gustul placut de mure coapte si afine cucereste pe oricine. De asemenea, Cabernet Sauvignon din gama Budureasca Clasic este ideal alaturi de fripturi din carne de vita si de porc pregatite fie la gratar, la tigaie sau la cuptor.

Five din gama Noble este unul dintre cele mai bune vinuri seci din struguri rosii din portofoliul Budureasca. Acesta a prins viata din alegerea exclusiva a celor mai buni struguri, iar vinificarea s-a facut pentru fiecare soi in parte. Mustul a fost macerat pentru mai bine de 20 de zile, iar apoi vinurile au fost maturate in butoaie de stejar frantuzesc si romanesc pentru o perioada intre 9 si 12 luni, in functie de modul in care a evoluat fiecare sortiment si pana s-a ajung la echilibrul perfect intre structura si arome. Ulterior s-au ales doar cele mai bune butoaie pentru a da viata vinului Five din gama Noble, fiind necesare alte trei luni pentru gasirea armoniei intre soiurile de struguri.

Acesta este un vin rosu rubiniu inchis, cu arome unice de cirese, prune, coacaze negre si martipan. Structura este eleganta, iar gustul fructat se dezvolta intr-un postgust lung si placut. Vinul isi arata adevaratul potential in timp, fiind candidatul ideal pentru invechire la sticla.

Alte vinuri de inalta calitate gasesti in cadrul magazinului online al Cramei Budureasca!